Cine ar fi crezut că au trecut 35 de ani de când am părăsit băncile școlii generale, convinși că suntem deja mari și că viața ne așteaptă cu flori și aplauze? Ei bine, florile s-au mai ofilit, aplauzele s-au mai rărit, dar noi am rămas aceiași nebunatici cu suflet tânăr (doar genunchii și-au mai luat concediu medical).

Când ne-am revăzut, parcă timpul s-a dat înapoi – doar că în loc de ghiozdane, am venit cu povești, amintiri și… ochelari de vedere. 😂
Râsetele au fost la fel de contagioase ca pe vremuri, glumele la fel de bune (sau la fel de proaste), iar poveștile… ei bine, fiecare a avut câte una care ar fi meritat ecranizată!

Ne-am simțit ca o echipă adevărată, exact ca în curtea școlii când jucam „țară, țară, vrem ostași!” – doar că de data asta, în loc să alergăm, am alergat după amintiri. ❤️

A fost o revedere plină de emoții, de hohote de râs și de promisiunea că nu vom mai lăsa să treacă alți 35 de ani până la următoarea întâlnire (că riscăm să nu ne mai recunoaștem nici cu lupa!).

Pentru o seară, am fost din nou colegii care împărțeau cornul și laptele, notele și năzbâtiile, iar sentimentul acela de unitate și prietenie s-a întors mai viu ca niciodată.

Și dacă ar fi să tragem o concluzie după 35 de ani, ar fi simplă:
Timpul trece, dar colectivul bun rămâne mereu tânăr la suflet!